Implications for the development

Esența și rolul tradiției în existența socială (monografie)
; Valeriu Cavruc, Gheorghe 
Postică. 
Salvgardarea patrimoniului cultural în Republica Moldova, 
in: Akademos, 2010, nr. 2 (17), p. 
38-43; Marina Miron, Diana Nicoglo, 
Patrimoniu și patrimonializare: experiența țărilor europene și 
a Republicii Moldova, 
in: Akademos, Revistă de știință, inovare, cultură și artă, 2019, nr. 2, p. 154-
160; 
Patrimonializarea – procese, tendințe, curente și aspecte
. Un dialog între antropologii Alin Rus și 
Bogdan Neagota, in: Sinteza. Revista de cultură și gândire strategică. 31.03.2017, disponibil: http://
revistasinteza.ro/aproape-totul-despre-patrimonializare/ (accesat la 06 august 2020).
3
Marina Miron, Diana Nicoglo, 
Patrimoniu și patrimonializare: experiența țărilor europene și a Repu-
blicii Moldova
, p. 155.
4
Valeriu Cavruc, Gheorghe Postică. 
Salvgardarea patrimoniului cultural în Republica Moldova
, p. 40.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 515 ~
cercetarea și integrarea patrimoniului sunt componente esenţiale interconectate și interdepen-
dente ale salvgardării patrimoniului cultural
5
.
Pentru a realiza acest imperativ categoric al timpului în care trăim, salvgardarea tradițiilor 
naționale, se cere o muncă asiduă din partea tuturor. Prin urmare, este necesară utilizarea mai 
frecventă a tradiţiilor, obiceiurilor și normelor tradiţionale de convieţuire socială (inclusiv prin 
intermediul festivalurilor, sărbătorilor, șezătorilor etc.), care posedă un bogat potenţial axiologic, 
dar care au fost date uitării în avantajul normelor juridice, care pot fi un remediu eficient în de-
pășirea fenomenelor negative ce se manifestă în comportamentul oamenilor.
Una din trăsăturile distinctive ale etapei actuale de dezvoltare a culturii poporului nostru îl 
constituie interesul sporit al diferitelor pături și grupuri sociale faţă de moștenirea naţională, 
faţă de folclor, obiceiuri, tradiţii și sărbători naţionale, faţă de motivele naţionale ale teatrului, 
cântecului, dansului, muzicii. Fenomenul în cauză poate fi explicat prin faptul că, pe de o parte, 
în perioada contemporană de schimbări radicale ale vieţii sociale are loc creșterea vertiginoasă 
a conștiinţei civice și naţionale a oamenilor, iar pe de altă parte, apelul la elementul naţional, 
popular este o reacţie firească de răspuns la pseudocultura cosmopolită care domină în epoca 
globalizării ce este lipsită de elemente naţionale. Familiarizarea oamenilor, dar mai ales, a tinerei 
generaţii, cu tradiţiile naţionale va oferi posibilitatea de a demonstra că din timpuri străvechi 
românii-moldoveni au creat multiple/diverse valori spirituale remarcabile, bogate datini cu ade-
vărat populare, ce constituie patrimoniul poporului, tezaurul cu care te poţi mândri.
În prezent, în legătură cu globalizarea, informatizarea, dezvoltarea mijloacelor de comuni-
care în masă, gama de probe culturale tradiționale selectate și actualizate din diverse societăți se 
extinde. Astăzi relațiile mondiale au cuprins toate sferele vieții sociale, dar ele, de cele mai multe 
ori, intră în contradicție cu particularitățile locale și naționale, cu modul de viață și tradițiile 
seculare ale popoarelor de pe Terra, crește mobilitatea, iar procesele de schimb, împrumut și 
difuzie se intensifică.
În aceste condiții, o
categorie utilizată în mod obișnuit la investigarea problemelor globaliză-
rii, este cea de „localizare”, care desemnează consolidarea unor entități etnice și civilizaționale 
în baza ideologiilor fundamentale, ce promovează politica „izolării culturale” și, totodată, face 
imposibilă constituirea civilizației globale. Această tendință spre auto-conservare a diferitor are-
ale culturale cu un spectru amplu de identități colective (fundamentalism, naționalism, femi-
nism, ecologism etc.) contravine pluralismului cultural, care este catalizat în mod permanent 
de pretențiile spre exclusivitate a unor forme anumite ale identificării sociale. În această ordine 
de idei, teoreticienii globalizării Ronald Robertson și Habibiul Khondker, susțin că particula-
ritatea etapei contemporane a globalizării constă în faptul că schimbările locale sunt dictate de 
evenimentele ce se dezvoltă la o mare distanță de locul evenimentelor locale. În concepția lor, 
„localul reprezintă un aspect al globalizării, globalul creează localul”. Pentru a investiga această 
interacțiune dintre global și local ei au introdus în circuitul științific o nouă categorie de „glo-
balizare”, ce este compusă din două cuvinte: globalizare și localizare, pentru a accentua legătura 
dialectică și interpătrunderea acestor procese
6
.
Fenomenul globalizării reprezintă o combinare a proceselor de modernizare a culturilor lo-
cale cu realizările civilizației multiculturale în proces de formare. Ea survine în rezultatul hibri-
dizării culturale, adică în procesul colaborării constructive și a îmbogățirii reciproce a culturilor 
în limitele regiunilor culturale. În acest sens, R. Robertson utilizează această categorie în scopul 
de a descrie forma contemporană a globalizării, subliniind interacțiunea dintre global și local. 
El susține, că tendințele globale și locale „se află, în ultimă instanță, într-o interdependență și 
condiționare reciprocă, cu toate că, în anumite situații concrete, pot intra în coliziune”
7
. În opinia 
lui, într-o societate anumită coexistă și interacționează toate tendințele, exprimând printr-un 
5
Ibidem.
6
Ronald Robertson, 
Habibiul Khondker. Discourses of globalization: preliminary considerations
, in: 
International Sociology, London, 1998. Vol. 13, N 1, p. 26-29.
7
Ibidem, p. 26.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 516 ~
grad diferit atât procesele de integrare și diferențiere, cât și particularitățile lor specifice. După el, 
forma interacțiunii globalului și localului o constituie, mai degrabă, coexistența decât coliziunea.
În acest context, trebuie să remarcăm faptul că nu doar inovațiile se intensifică, ci și procesele 
de tradiționalizare a acestora, care provoacă o „delocalizare” și „detemporalizare” a tradițiilor, 
separarea lor de un cadru spațial și temporal de neclintit. În același timp, mișcarea constantă a 
modelelor tradiționale are loc nu numai din „centru” către „periferia” sistemului mondial, ci și în 
direcția opusă. Tradițiile și inovațiile formează astăzi o unitate indisolubilă: se transformă unele 
în celelalte și nu pot exista în mod izolat, precum și fără împrumuturi culturale, difuzie, modă, 
turism, diverse forme de globalizare și informatizare. Din această cauză, astăzi, mai mult decât 
oricând, tradițiile sunt supuse selecției, interpretării și actualizării, deoarece indivizii și actorii 
sociali își aleg nu numai prezentul și viitorul, ci și trecutul. Pe acest fundal, modelele culturale 
tradiționale sunt adesea cuprinse într-o varietate de inovații. Există o tradiționalizare a acelor 
fenomene care au fost considerate anterior neconvenționale sau antitradiționale. Pe de altă parte, 
atitudinea fundamentalismului religios și etnic în numele tradiției reprezintă, de fapt, de cele mai 
multe ori, o inovație radicală.
Prin urmare, în prezent, are loc un proces care se poate numi modernizarea tradiției în ge-
neral și renovarea tradițiilor naționale, în mod special. Dacă analizăm situația actuală, putem 
spune cu certitudine că unele dintre tradiții (obiceiuri) ce sunt stabilite odată pentru totdeau-
na, mai mult sau mai puțin sunt neschimbătoare și lipsite de ambiguitate, domină în societățile 
tradiționale, iar altele sunt mobile, fiind interpretate în mod liber de cei mai diverși subiecți 
sociali. Totodată, este necesar să constatăm faptul că se produc nu doar schimbări în esența 
tradițiilor, diferențierea lor structurală, dar are loc o transformare a rolului lor funcțional, a locu-
lui tradiției în existența socială ca atare. 
În virtutea faptului că în țara noastră procesele de globalizare sunt mai puțin pronunțate, ne 
raliem opiniei, conform căreia, „multe sate au păstrat tradiții și aspectul „de altădată”, acestea din 
urmă pot fi salvate prin muzeificarea (una dintre formele de salvgardare) unor spații rurale în 
care ar fi suficient loc pentru evenimente tradiționale calendaristice, ceremonii reproduse din 
ciclul vieții omului etc.”
8
.
Reieșind din acest context, este necesar ca procesul de salvgardare a tradițiilor ce constituie 
elementul fundamental al patrimoniului cultural imaterial să se producă cât mai rapid, ca să re-
zistăm presiunii din partea proceselor de globalizare și să păstrăm acest tezaur pentru generațiile 
viitoare.
8
Marina Miron, Diana Nicoglo. 
Patrimoniu și patrimonializare: experiența țărilor europene și a Repu-
blicii Moldova
, p. 155.

---