Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 256 ~
Referindu-se la manifestarea centrală din perioada sărbătorilor pascale,
muzicologul Victor
Ghilaș e de părerea că „Hora satului contemporană prezintă o latură importantă a specificului
spiritualității naționale românești, conturându-i identitatea în lumea pluralistă și globalizantă.
În același timp, ea consfințește rezultatul tezaurizării unor valori fundamental-umane în tradiția
populară, ca formă vie de manifestare socioculturală a comunității ce respectă și construiește
bunuri cultural-artistice colective”
6
.
Cu toate acestea, efectele globalizării ca ansamblu complex de procese orientate spre integra-
rea internațională politică, militară, economică, socioculturală și de securitate, provoacă inevita-
bil uniformizarea nivelului de trai și de dezvoltare al locuitorilor planetei. E firesc că un impact
deosebit de grav îl va avea și asupra culturii tradiționale, deoarece comunitatea folclorică din
multitudinea de bunuri culturale valorifică acele acte cutumiare pe care le consideră a fi necesare
la moment (exemplu servesc ritualurile de familie, iar cel mai conservat rămâne a fi cel funebru).
Prin urmare, comunitatea europeană a înțeles că în condițiile globalizării masive doar faptele de
cultură orală contribuie la afirmarea identității unui mediu social. De aceea, o prioritate actuală
și de viitor atât a mediului științific, cât și a celorlalți specialiști în domeniul culturii, trebuie să
se bazeze pe salvgardarea tezaurului național, aflat în fiecare zi într-o stare continuă de perisa-
bilitate.
Puținele studii de specialitate ne confirmă faptul că, în contextul afirmării
noilor valori spi-
rituale ale societății, unele dansuri tradiționale și-au pierdut funcționalitatea ori au fost adaptate
în cadrul altor manifestări populare, denigrându-li-se originalitatea, stilul și caracterul de inter-
pretare. În lipsa unor demersuri specializate, noile creații, implantate uneori forțat și artificial în
calendarul tradițional al sărbătorilor populare, au condus la schimbarea lexicului dansului, atri-
buindu-i elemente, mișcări străine. În
alte cazuri, poporul a păstrat în memorie dansul folcloric,
atribuindu-i altă funcționalitate, mai des de natură distractivă, dându-i o nouă viață în cadrul
horelor, jocurilor sau „ziocurilor”, petrecerilor rurale. Argumentul unor „specialiști” precum că
dansurile folclorice autentice sunt „banale, simple și triste” și nu reprezintă interes pentru valori-
ficare a determinat existența unui repertoriu sărac al formațiilor de dans popular din republică.
Prin urmare, conștientizarea prin cercetarea, conservarea, valorificarea și promovarea tradițiilor
folclorice coregrafice naționale trebuie să devină o prioritate stringentă și actuală a cercetătorilor
și instituțiilor specializate. În asemenea situație, este absolut necesară revenirea la tezaurul spi-
ritual al poporului nostru pentru a fi inclus în programele artistice ale formațiilor profesioniste
și
de amatori, documentat și studiat în antologii, culegeri, enciclopedii folclorice, dicționare de
specialitate, programe de instruire în cadrul instituțiilor de învățământ de toate nivelurile, în
mass-media etc.
Investigând parcursul istoric privind nivelul de interes și receptare a culturii tradiționale,
observăm că secolul al XX-lea a reprezentat un nou început în cercetarea produsului etnofol-
cloric din perspectiva disciplinelor noi constituite: folcloristica, etnomuzicologia, etnografia și
etnocoreologia. Astfel metodologia de alcătuire a documentelor de arhivă
a permis tezaurizarea
și conservarea fenomenelor de folclor în complexitate, facilitând reconstituirea unor elemente pe
cale de dispariție, dar și îmbunătățirea metodelor de documentare, permițând excluderea notei
subiective din analizele efectuate. În anul 1908 Pompiliu Pârvescu publică volumul
Do'stlaringiz bilan baham: