Anna karenina

iU După ora nouă, bătrinul prinţ, Serghei Ivanovici şi Ste-

I^Min Arkadici se aflau la Levin şi, după ce vorbiră despre

B^Phuză, trecură şi la alte lucruri. Levin ii asculta şi fără

W 'i<', in timp ce vorbeau, işi amintea de cele petrecute — de

W' •■•nimentul din acea dimineaţă şi de starea in care se

l i s e el mai inainte de cele intimplate... de parcă trecui

ă de atunci o sută de ani ! I se părea că e la o inălţime

neatins, de unde cobora cu grijă, ca să nu jignească pe

<-ri c≪ stăteau de vorbă cu dinsul. Levin vorbea şi nu inceta

≪A se gindească la soţia lui, la amănuntele stării de acum

≪ acesteia şi la fiul său, căutind să se deprindă cu gindul

(•xi.stenţei noului-născut. Intreaga lume a femeilor care,

< I u pă insurătoare, căpătase in ochii săi un alt inţeles — neriiuoscut

pină atunci — se inălţase atit de sus, ineit nici

j II o putea cuprinde cu inchipuirea. Asculta cum vorbeau

| dr.spre prinzul luat in ajun ia club şi se gindea : „Oare ce

'' in. i i face ea acum ? A adormit ? Cum se simte ? La ce se

r, imlcşte ? Mai plinge Dmitri, băiatul ?" Apoi, in toiul con-

\la mijlocul frazei, Levin sări de pe scaun şi ieşi

din odaie.

—Trimite-mi vorbă dacă pot să mă duc la dinsa, ii

≪Irigă din urmă prinţul.

—Bine, indată, răspunse Levin şi, fără să se oprească,

Inlrii laKitty.

Ea nu dormea. Stătea liniştită de vorbă cu maică-sa,

făcind planuri in legătură cu botezul apropiat.

imbrăcată, pieptănată, purtind o bonetă impodobită cu

I ■• i n/^liei albastre, cu miinile intinse pe plapomă, Kitty şed<

M culcată pe spate şi. intilnindu-i ochii, il chemă cu priv

i i i ; ] . Privirea sa senină se insenina şi mai mult — pe

jii.i.Miră ce el se apropia de dinsa. Pe chipul său era intipă-

XVI

32S

ntă trecerea aceea de la pămintesc la nepămintesc, care

se desprinde de pe faţa morţilor ; dar, in locul despărţirii,

se infiripa reintoarcerea la viaţă. O tulburare, asemenea

aceleia din clipa naşterii, strinse din nou inima lui Levin.

Kitty ii luă mina şi-1 intrebă dacă a dormit. El nu putu

răspunde şi-şi intoarse capul, ca să-şi ascundă slăbiciunea.

— Eu am aţipit puţin, Kostea ! zise Kitty. Mă simt

aşa de bine acum !

Kitty il privi, dar expresia feţei i se schimbă deodată.

—Daţi-mi-1 mie, se rugă ea, auzind scincetul copilului.

Dă-mi-1, Lizaveta Petrovna. Să-1 vadă şi el.

—Hai, să-1 vadă şi tata, zise Lizaveta Petrovna, ridicind

şi aducind ceva roşu şi ciudat, care se zbătea. Staţi

puţin,

să ne facem mai intii frumos.

Lizaveta Petrovna puse pe pat acest ceva roşu care se

zbătea. Desfăşă copilul şi, ridicindu-1 şi inturnindu-1 cu un

singur deget, il pudră şi il infăşa din nou.

Uitindu-se la această biată fiinţă măruntă, Levin făcu

incercări zadarnice de a găsi in sufletul său o cit de mică

fărimă de sentiment patern. Nu simţea insă decit dezgust.

Dar cind văzu copilul gol, cind ii zări minutele şi picioruşele

atit de subţiri, de culoarea şofranului, cu degetele

mici (iar degetul cel mare deosebindu-se hotărit de celelalte),

şi cind văzu cum stringea Lizaveta Petrovna braţele

mişcătoare ca nişte arcuri moi, virindu-le in minecile cămăşuţei,

el simţi atita milă pentru fiinţa aceea şi atita

groază că moaşa i-ar putea face vreun rău, incit o apucă

de mină.

Lizaveta Petrovna izbucni in ris.

— Să n-aveţi nici o grijă, nici o grijă !

După ce schimbă copilul şi-1 prefăcu intr-o păpuşă ţeapănă,

Lizaveta Petrovna il intoarse — parcă mindrindu-se

cu munca ei — şi se dădu la o parte, ca Levin să-şi poată

vedea băiatul in toată frumuseţea lui.

Kitty se uita pieziş in aceeaşi parte, fără să-şi ia ochii

de acolo.

—Dă-mi-1, dă-mi-1 odată ! exclamă Kitty, şi chiar

dădu să se ridice.

—Ce-i asta, Katerina Alexandrovna ? N-aveţi voie să

faceţi astfel de mişcări. Staţi că vi-1 dau. intii să

arătăm

tăticului cit de voinic sintem.

326

Lizaveta Petrovna ridică spre Levin numai cu o mină

(≪U-getele celeilalte miini sprijineau numai de ceafă capul

copilului care se legăna) fiinţa aceea roşie, cu faţa ascunsă

după marginea scutecului ; dar această fiinţă avea şi ea nas,

utili cu priviri piezişe şi cu buze care ţocăiau.

— Frumos copil ! zise Lizaveta Petrovna.

Levin oftă, amărit. Acest copil frumos nu-i inspira de-

111 milă şi dezgust, nicidecum sentimentul la care se aştepta.

Konstantin Dmitrici intoarse capul, pină cind Lizaveta

Petrovna aşeză copilul la sinul nedeprins al mamei.

Deodată, un riset il făcu să-şi ridice capul. Risese Kitty.

t'opilul luase sinul.

—Ei, destul, destul ! făcu Lizaveta Petrovna, dar Kitty

nu-i dădu drumul. Copilul adormi in braţele ei.

—Priveşte-1 acum, zise Kitty, intorcind copilul spre

Le vin, ca să-1 poată vedea.

Deodată, feţişoara aceea bătrinicioasă se zbirci şi mai

mult, şi copilul strănută.

Zimbind şi de-abia stăpinindu-şi lacrimile de induioşare,

Levin işi sărută soţia şi ieşi din odaia intunecoasă.

Sentimentul lui Levin pentru fiinţa aceea mică nu

•.emana deloc cu ceea ce se aşteptase. in el nu era nimic

vesel şi imbucurător. Se isca, dimpotrivă, o nouă spaimă

< hinuitoare. Conştiinţa unui alt domeniu vulnerabil. La

inceput, conştiinţa aceasta era atit de chinuitoare, şi atit de

puternică groaza ca noua fiinţă neputincioasă să n-aibă de

suferit, ineit din pricina aceasta trecu neobservat sentimentul

acela ciudat, de absurdă bucurie şi chiar de mindrie pe

Cure il avusese cind strănutase copilul.

• ■'•(, X V I I

Treburile lui Stepan Arkadici mergeau cit se poate

de prost.

Banii incasaţi pentru două treimi din pădure fuseseră

cheltuiţi şi din ultima treime luase inainte de termen

nproape tot, afară de o zecime. Negustorul nu-i mai dădea

huni, cu atit mai mult, cu cit in iarna aceea, Daria Alexandro

vna — invocind pentru intiia dată drepturile asupra

327

averii sale — refuzase să iscălească in contract de primirea

banilor pentru ultima treime din pădure. Toată leafa lui

se ducea pe cheltuielile casei şi pentru achitarea micilor

datorii care nu se mai isprăveau. Bani nu mai aveau deloc.

Era o situaţie neplăcută, supărătoare, care — după părerea

lui Stepan Arkadici insuşi — trebuia să inceteze. După

dinsul, această situaţie se datora lefii Iui prea mici. Postul

ocupat de el va fi fost bun, poate, mai inainte cu cinci ani —

dar nu acum. Petrov, director de bancă, avea douăsprezece

mii de ruble ; Sventiţki, membru in consiliul de administraţie

al unei societăţi, primea şaptesprezece mii ; Mitin, fondatorul

unei bănci, avea cincizeci de mii. ≪Am dormit, pro-*

babil, şi am fost uitat≫, işi zicea Stepan Arkadici. incepu să

tragă cu urechea şi să pindească, iar spre sfirşitul iernii,

ochi un post foarte bun. Puse proptele intii de la Moscova

prin mătuşi, unchi şi prin prieteni. Apoi, cind afacerea i

se păru coaptă, Stepan Arkadici se duse personal Ia Petersburg.

Era unul din acele posturi de toate calibrele care

— plătite cu o leafă de la o mie pină Ia cincizeci de mii de

ruble pe an — fuseseră create in număr mai mare decit

posturile de odinioară, mănoase, cu posibilităţi de mită. Era

vorba de un post de membru in Comisia agenţiei unite de

pe lingă Societatea de credit mutual a căilor ferate din sud.

Acest post, ca toate funcţiile asemănătoare, cerea o activitate

şi cunoştinţe atit de vaste, incit cu greu puteau fi intrunite

in acelaşi om. Deoarece nu exista nimeni care să intrunească

aceste calităţi, se socotea mai bine ca postul acesta

să fie ocupat de un om cinstit decit de unul necinstit. Stepan

Arkadici nu era numai un om cinstit (nesubliniat), dar şi

un om cinstit (subliniat), in sensul acela deosebit, pe care

acest cuvant il are la Moscova, cind se spune : luptător

cinstit, scriitor cinstit, revistă cinstită, instituţie cinstită,

curent cinstit, şi care inseamnă nu numai că omul sau aşezămintul

respectiv nu este incorect, dar că — la primul

prilej — este in stare să pună beţe in roate guvernului.

Stepan Arkadici frecventa la Moscova cercurile unde se

folosea această expresie. Era socotit acolo drept un om

cinstit şi de aceea avea mai multe drepturi la acest post

decit oricare altul.

Postul acesta i-ar fi adus de la şapte pină Ia zece mii

jie ruble pe an şi Oblonski l-ar fi putut ocupa fără să-şi

128

j

pftrăsească locul său de la stat. Chestiunea depindea de

două ministere, de o doamnă şi de doi evrei. Deşi toate

aceste (MTsoane erau pregătite, Stepan Arkadici trebuia

să le vadă In IVlersburg. Afară de aceasta, el făgăduise

surorii sale să • .ipHe de la Karenin un răspuns definitiv

in privinţa divorţ u l u i . Astfel, după ce obţinu cu multe

stăruinţe de la Dolly iMHi/.eci de ruble, Stepan Arkadici

plecă la Petersburg. Aflindu-se in biroul lui Karenin şi

ascultindu-i expunerea privitoare la pricinile proastei

situaţii a finanţelor i n.MVjtL, Stepan Arkadici aştepta

ca acesta să isprăvească, < l ' i ' f u-i vorbi despre

chestiunea sa şi despre Anna.

— Da, asta e foarte adevărat, aprobă Oblonski,

după ce

l ncnin işi scoase pince-nez-ul fără de care nu mai

putea

. i i i şi se uită intrebător la fostul său cumnat, asta e

foarte

"levărat in detalii ; totuşi principiul vremurilor

noastre i .Io libertatea.

— Eu insă preconizez alt principiu, care cuprinde

prini

ipiui de libertate, zise Alexei Alexandrovici,

accentuind

cuvintul ≪cuprinde≫ şi punindu-şi iarăşi pince-nez^ul

ca

tu citească din nou interlocutorului său pasajul in care

se

i^unea acest lucru.

Apoi, după ce răsfoi un manuscris frumos scris, cu

un rliennr alb, neobişnuit de lat, Alexei Alexandrovici

mai citi u i l a l ă pasajul acela convingător.

Sint impotriva sistemului protecţionist, nu

pentru n ii)litra beneficiile persoanelor particulare, ci

pentru binele general, atit in ceea ce priveşte clasele

inferioare, cit şi cele ■uperioare, reluă Karenin, privind

pe deasupra pince-nez-ului pe Stepan Arkadici. Dar ei

nu pot inţelege asta ; ei i i i t t preocupaţi numai de

interesele lor personale şi le plac frazele !

Stepan Arkadici ştia că atunci cind Karenin incepea

să vorbească despre ceea ce fac şi cred ei — cei care nu

mai vroiau să-i primească proiectele şi care erau pricina

tuturor relelor din Rusia — expunerea lui era pe sfirşite.

De aceea, el renunţă cu plăcere la principiul

libertăţii şi admise totul. Alexei Alexandrovici tăcu,

răsfoindu-şi pe ginduri manuscrisul.

— A propos, zise Stepan Arkadici, vroiam să te

rog,

Hnrl vei avea prilejui să-1 vezi pe Pomorski, să pui o

vorbă

bună pentru mine. Ţin mult să ocup un post care se

creează

329

acum, şi anume : postul de membru in Comisia agenţi

unite de pe lingă Societatea de credit mutual a căilor fera;<

din sud.

Denumirea acestui post, pe care ţinea aşa 3e mult să'

aibă, ii era atit de familiară, incit o rostea repede, fără sa

greşească.

Alexei Alexandrovici se interesă ce fel de activitate avea

această nouă comisie şi căzu pe ginduri. Chibzuia dacă activitatea

comisiei n-are nimic contrar proiectelor sale. Dar

intrucit activitatea acestei noi instituţii era foarte complicată,

iar proiectele lui imbrăţişau un domeniu prea vast

— Karenin nu-şi putu da seama dintr-o dată de acest

lucru — şi, scoţindu-şi pince-nez-vl. zise :

—Fireşte că aş putea să-i spun. Dar de ce anume vrei

să ocupi acest post ?

—E o leafă frumoasă, aproape nouă mii de ruble, pe

cind mijloacele mele...

— Nouă mii, repetă Alexei Alexandrovici şi se incruntă.

Cifra importantă a salariului ii aduse aminte că din acest

punct de vedere activitatea rivnită de Stepan Arkadici era

in contradicţie cu sensul principal al proiectelor sale, care

tindea totdeauna la economie.

—Sint de părere (am şi scris un memoriu in această

privinţă) că salariile uriaşe din zilele noastre sint

indiciile

unei assiette1 economice greşite, pe care o face

admi

nistraţia noastră.

—Dar dumneata ce-ai vrea ? intrebă Stepan Arkadici.

Să zicem că un director de bancă are zece mii, dar el

merită

banii ăştia. Sau un inginer, care primeşte douăzeci de

mii.

Orice ai spune, e o activitate folositoare .'

—Eu socotesc că salariul este ca preţul unei mărfi, şi

ca atare trebuie să fie supus legii cererii şi ofertei.

Dacă

insă scopul salariului iese din cadrul acestei legi, ca

in

cazul a doi ingineri care, absolvind in acelaşi timp

facul

tatea — amindoi deopotrivă de instruiţi şi de capabili

—u

nul primeşte patruzeci de mii de ruble, iar celălalt

se

mulţumeşte cu două mii, sau cind văd că jurişti sau

husari

care, fără să aibă vreo pregătire specială, sint numiţi

direc

tori de bancă şi au salarii uriaşe — atunci trag

concluzia

* Alei: politici (fr.)„

330

I

fli salariul nu se fixează după legea cererii şi a ofertei, ci

IIIIJKI obraz. In asemenea cazuri, e vorba de abuzuri care

Nlnl importante prin ele insele şi care au un efect dezastruos

asupra serviciului de stat. Sint de părere...

Stepan Arkadici se grăbi să-şi intrerupă cumnatul.

— Dar trebuie să recunoşti că se infiinţează o insti

tuţie nouă, de un incontestabil folos. Orice ai spune, e o

Instituţie vie ! Se pune un preţ deosebit mai cu seamă pe

fiiplul ca afacerile să fie conduse cinstit, zise Stepan

Arkadici, accentuind ultimul cuvint.

Dar Alexei Alexandrovici nu inţelegea sensul moscovit

■I cuvintului cinstit.

—Cinstea nu e decit o insuşire negativă, spuse Karenin.

—Totuşi mi-ai face un mare serviciu dacă ai pune o

vorbă bună la Pomorski, răspunse Stepan Arkadici.

Aşa,

printre altele...

—Dar mi se pare că asta depinde mai mult de Bolgarlnov,

işi aminti Alexei Alexandrovici.

f, — Cit priveşte pe Bolgarinov, el e perfect de acord,

i ti incredinţa Oblonski, roşind.

Stepan Arkadici se imbujora cind rosti numele lui

Holgarinov, deoarece fusese chiar in aceeaşi dimineaţă la

nccst evreu, iar vizita ii lăsase o impresie neplăcută,

oblonski avea convingerea că această instituţie, pe care

vroia s-o servească, era nouă, vie, cinstită. Dar in dimint'iilii

aceea, cind Bolgarinov il lăsă — pare-se anume —

HA facă anticameră două ore in sala de aşteptare impreună

OU alţi vizitatori, Stepan Arkadici se simţi foarte prost.

Se simţea foarte prost — fie din pricină că el, prinţul

Oblonski, os din osul lui Riurik, aşteaptă două ceasuri in

≪nlicamera unui evreu, fie că, pentru intiia dată in viaţă,

nu urma pilda strămoşilor săi, slujind stăpinirea, ci păşea

tntr-un nou domeniu de activitate. Era greu de spus ; cert

≪MU1 insă că se simţea foarte prost.

In aceste două ore de aşteptare la Bolgarinov, plimbindu-

se vioi prin anticameră, indreptindu-şi favoriţii, intrind

In vorbă cu alţi solicitatori şi pregătind un calambur in

U'giltură cu aşteptarea la un evreu — el căută să-şi ascundă

cu grijă, atit faţă de alţii, cit şi faţă de sine insuşi, sentimentul

de care era stăpinit.

331

I

incercă insă in vremea aceasta un simţămint de ciudă

şi de stinghereală, fie din pricină că nu-i reuşea calamburul,

fie din altă pricină. in sfirşit, cind Bolgarinov il primi

cu o politeţe exagerată, vădit triumfător de umilinţa solicitatorului,

şi aproape il refuză, Stepan Arkadici se grăbise

să uite toate acestea cit mai repede ; şi abia acum, amintindu-

şi de ele, Oblonski roşi.

XVIII

— Şi acum mai e o chestiune ; ştii care. E vorba de

Anna, zise Stepan Arkadici, după ce tăcu vreo citva timp

şi se scutură de impresia aceea neplăcută.

De indată ce Oblonski rosti numele Annei, chipul lui

Alexei Alexandrovici se schimbă cu desăvirşire. In locul

insufleţirii de mai inainte, chipul său căpătă o expresie

de oboseală şi o rigiditate cadaverică.

—Ce vreţi de la mine ? intrebă Karenin, indreptindu-se

In jeţ şi inchizind cutia cu pince-nez-ul.

—O hotărire, Alexei Alexandrovici, o hotărire, oricare

ar fi ea. Mă adresez ţie (Oblonski vru să spună : ≪nu ca

unui

soţ inşelat≫ dar, temindu-se să nu strice totul,

adăugă) :

nu ca unui bărbat de stat (expresie nefericită), ci ca

unui

om de inimă, unui bun creştin. Trebuie să ai milă de

dinsa.

—In ce privinţă anume ? intrebă Karenin.

—Da, să ai milă de ea. Dacă ai fi văzut-o ca mine — am

petrecut toată iarna impreună — te-ai indura de ea.

Ei

ntr-o situaţie groaznică, intr-adevăr groaznică.

—imi pare, răspunse Alexei Alexandrovici, cu un glas

şi mai subţirel, aproape strident, că Anna Arkadievna

are

tot ceea ce şi-a dorit ea insăşi.

—Ah, Alexei Alexandrovici, pentru numele lui Dum

nezeu, să lăsăm incriminările ! Ce-a fost a trecut ! Tu

ştii

doar ce doreşte şi ce aşteaptă ea : divorţul 1

—Credeam că Anna Arkadievna renunţă la divorţ in

cazul cind cer ca băiatul să-mi fie lăsat mie, după cum iam

răspuns. imi inchipuiam că chestiunea e lichidată. Eu

-o

socotesc lichidată ! ţipă Alexei Alexandrovici

332

— Pentru numele lui Dumnezeu, nu te minia, il rugă

pan Arkadici, punind mina pe genunchiul cumnatului

Chestiunea nu e lichidată. Dacă-mi dai voie să recapiiiilcv,,

lucrurile s-au petrecut astfel : cind v-aţi despărţit, ai

tt> ii mărinimos — aşa cum poate fi numai un om in adevăr

ieros. I-ai dat totul : libertatea şi chiar consimţămintul

prntra divorţ. Anna a apreciat asta. Să nu crezi că nu-i

I I , . ! . Da, da : ţi-a apreciat deplin gestul, in aşa măsură, că

simţindu-se vinovată faţă de tine — n-a chibzuit in prinu'le

clipe şi nici nu putea să chibzuiască totul. Anna a

renunţat la orice. Dar realitatea şi timpul i-au arătat că

lltuaţia sa e chinuitoare, de neindurat.

—Viaţa Annei Arkadievna nu mă poate interesa, il

intrerupse Karenin, ridicind sprineenele.

—Dă-mi voie să nu te cred, il contrazise delicat Stepan

Arkadici. In situaţia aceasta ea se chinuie şi nimeni nare

nici un folos. A meritat-o, imi vei spune. Anna ştie

asta

şi de aceea nu te roagă. Spune pe faţă că nu

indrăzneşte

i te roage nimic. Dar eu, noi, neamurile ei, toţi acei care o

iubim, te rugăm, te implorăm. De ce să se chinuie ? Cui

I.iloseşte ?

—Daţi-mi voie, mi se pare că mă puneţi in situaţia de

acuzat, zise Alexei Alexandrovici.

—Deloc, deloc, trebuie să mă inţelegi, răspunse Stepan

Arkadici, atingind iarăşi mina cumnatului său,

parcă

Incredinţat că această atingere l-ar potoli. Atita iţi

spun :

iaţa Annei e un chin pe care tu il poţi uşura fără să pierzi

nimic. Am să iau toate măsurile ca tu să nu bagi de seamă.

Şi apoi, ai făgăduit...

— Făgăduiala a fost făcută mai inainte. imi inchipu

im că chestiunea copilului rezolvă toată problema. Afară

' asta credeam că Anna Arkadievna va avea atita mări-n

mie... rosti anevoie şi cu buzele tremurătoare Alexei

.androvici, care intre timp ingălbenise.

— Anna lasă totul pe seama generozităţii tale. Te roagă,

te imploră un singur lucru : s-o scoţi din situaţia de neindurat

in care se găseşte. Nu-şi mai revendică băiatul, Alexei

Alexandrovici ! Eşti un om bun, pune-te o clipă in locul

II In situaţia ei, divorţul este pentru dinsa o chestiune de

v u i a ori de moarte. Dacă nu i-ai fi făcut mai inainte făgă

duieli, Anna s-ar fi impăcat cu situaţia şi ar fi stat la ţară..

33II

Dar tu i-ai făgăduit, Anna ţi-a scris şi s-a mutat la Moscova

; şi iată că locuieşte de şase luni la Moscova, unde

fiecare intilnire cu oameni cunoscuţi este ca un cuţit in

inimă, aşteptindu-ţi zilnic hotărirea. Asta-i ca şi cum l-ai

ţine pe un condamnat la moarte, luni in şir, cu ştreangul

la git, făgăduindu-i poate moartea, poate graţierea. indură-

te de dinsa şi-mi iau indatorirea să aranajez totul... Vos

scrupules 1...

—Nu vorbesc de asta, de asta... il intrerupse cu dez

gust Alexei Alexandrovici. Poate am făgăduit ceva

ce

n-aveam dreptul să făgăduiesc.

—Atunci, refuzi ceea ce ai promis ?

—Niciodată nu m-am dat in lături da la indeplinirea

unui lucru posibil; dar cer un răgaz să chibzuiesc in

ce

măsură cele făgăduite sint posibile.

—Nu se poate, Alexei Alexandrovici ! izbucni Oblonski,

sărind de pe scaun. Nu pot crede aşa ceva ! .Este

nenorocită

cum nu poate fi o femeie mai nenorocită, iar tu nu-i

poţi

refuza ceea ce...

—...in măsura in care cele făgăduite sint cu putinţă.

Vous professez d'etre un libre penseur 2. Dar eu, ca

om

credincios, nu pot să mă pun intr-o chestiune atit de

insem

nată impotriva legii creştineşti.

—in societăţile creştine, ca şi la noi — după cite ştiu —■

se ingăduie divorţul, zise Stepan Arkadici. Divorţul

este

admis şi de biserica noastră, şi vedem...

—E admis, dar nu in inţelesul ăsta.

—Alexei Alexandrovici, nu te mai recunosc ! urmă

Oblonski după citeva clipe de tăcere. N-ai fost tu

acela

— şi n-am preţuit noi asta ? — care ai iertat totul

şi,

indemnat tocmai de sentimente creştineşti, era gata

să

jertfeşti totul ? Singur ai spus că-ţi dai şi haina cind ţi

se

cere cămaşa, şi acum...

—Te rog ! sări cu glas strident Alexei Alexandrovici,

sculindu-se deodată in picioare, palid şi cu falca

tremură

toare, te rog să pui capăt, să pui capăt... acestei

discuţii.

—Atunci, te rog să mă ierţi dacă te-am supărat, rosti

Stepan Arkadici cu un zimbet stinjenit, intinzindu-i

mina.

I : ' Scrupulele dumitale (fr.).

" Dumneata susţii că eşti Jiber-cugetălor (fr.).