Anna karenina

XX

—- Prinţesă, ia t-o pe Dolly. Doreai atit de mult s-e

vezi 1 zise Anna, ieşind cu Daria Alexandrovna pe o terasă

mare de piatră, unde prinţesa Varvara şedea la um-

1 insoţitoare (fr.).

•Şi apoi este un om cumsecade (fr.). ■

■ E foarte drăguţ şl naiv (￡r.). * O curte in

miniatură (ii".).

21S

bră, in faţa unui gherghef şi lucra o pernă pentru un fotoliu

al contelui Alexei Kirillovici. Spune că nu vrea nimic

pină la masă. Dar vă rog să porunciţi a vi se servi aici o

gustare. Pină atunci mă duc să-1 caut pe Alexei şi să-i

aduc pe toţi.

Prinţesa Varvara o primi pe Dolly prietenos şi cu un

aer oarecum protector. incepu numaidecit să explice că

s-a stabilit la Anna, deoarece a iubit-o totdeauna mai mult

decit sora sa, Katerina Pavlovna, aceea care a crescut-o

pe Anna. Şi acum, cind toţi o părăsiseră, credea că e de

datoria ei s-o ajute in perioada asta de tranziţie, cea mai

grea pentru Anna.

— indată ce soţul său va consimţi la divorţ, am să

mă retrag iarăşi in singurătatea mea. Acum insă, pot să-i

fiu de folos şi o să-mi fac datoria, oricit de greu mi-ar

veni. Eu nu sint ca altele. Ce drăguţă eşti că ai venit ! Ai

făcut foarte bine ! Trăiesc ca nişte soţi model. Să-i judece

Dumnezeu, nu noi ! Oare Biriuzovski şi Avenieva ?..,

Ba insuşi Nikandrov ? Dar Vasiliev cu Mamonova ? Dar

Liza Neptunova ? N-au făcut şi ei la fel ? Şi nimeni n-a

spus nimic. Pină la urmă, toată lumea a inceput să-i primească.

Afară de asta, c'est un interieur si joii, si comme

ii faut. Tout-a-fait a l'anglaise. On se reunit le matin au

breakfast el puis on se separe. 1 Pină la dejun fiecare face

Ge vrea. Prinzul se ia la ora şapte. Stiva a făcut foarte

bine că te-a trimis. Are nevoie să fie in termeni buni cu

dinşii. Ştii, prin mama şi fratele său, el are mare trecere.

Apoi el face multe binefaceri. Nu ţi-a vorbit de spitalul

lui ? Ce sera aămirable 2 ! Totul se aduce de la Paris.

Anna le intrerupse convorbirea, li găsi pe bărbaţi in

camera de biliard şi se intoarse impreună cu dinşii pe terasă.

Pină la masă mai dura incă mult. Vremea era minunată.

De aceea să făcură diferite propuneri, ca să se petreacă

plăcut cele două ceasuri care mai rămineau pină la

masă. La Vozdvijenskoe dăinuiau felurite moduri de a-ţi

petrece vremea, dar nici unul nu semăna cu cele practicate

la Pokrovskoe.

1 E un inferior atit de frumos, atit de bine aranjat : Exact ca Ia englezi.

Ne SntQnim dimineaţa la micul dejun, apoi ne despărţim (fr.). 1 Va fi

minunat ! (fr.).

216

—Une partie de lawn-tennis ', propuse Veslovski, zimbind.

Sintem iarăşi in aceeaşi partidă, Anna

Arkadievna.

—Nu. E prea cald. Mai bine să facem o plimbare prin

parc şi pe urmă cu barca, să arătăm Dariei

Alexandrovna

malurile lacului, propuse Vronski.

—Sint gata la orice, spuse Sviajski.

—Cred că lui Doily i-ar plăcea mai mult o plimbare

pe jos. Nu-i aşa ? Pe urmă ne vom plimba şi cu barca,

zise

Anna.

intr-adevăr, aşa se şi hotări. Veslovski şi Tuşkevici se

duseră la cabină. Făgăduiră să pregătească barca şi să aştepte

pe ceilalţi.

Două perechi porniră pe alee. Anna cu Sviajski şi Dolly

cu Vronski. Daria era oarecum tulburată şi stingherită

din pricina mediului, cu totul nou pentru dinsa, in care se

pomenise deodată. Din punct de vedere abstract, teoretic,

ea nu numai că indreptăţea purtarea Annei, ci o şi aproba.

Şi cum se intimplă cateodată la unele femei de o moralitate

ireproşabilă, care se satură de monotonia vieţii lor

morale, Dolly nu numai că scuza de departe dragostea vinovată,

dar o şi invidia. Afară de asta, ea o iubea pe Anna

din toată inima. Acum insă, văzind-o in mijlocul acestor

oameni străini, cu obiceiuri elegante, noi pentru dinsa,

Daria Alexandrovna se simţi stingherită. O supăra mai

ales prezenţa prinţesei Varvara, care ierta totul pentru confortul

de care se bucura.

In general, vorbind abstract. Dolly aproba fapta Annei,

dar ii era neplăcut să-1 vadă pe bărbatul pentru care işi

pierduse buna reputaţie. Pe lingă aceasta, Vronski nu-i

plăcuse niciodată. il socotea prea mindru şi nu vedea la

dinsul nimic care să-i justifice mindria, afară de bogăţie.

Totuşi, impotriva voinţei ei, Alexei Vronski ii impunea aici,

la el acasă, şi mai mult decit inainte, şi-şi dădea seama că

in faţa lui nu se simţea la largul ei. Avea in prezenţa lui

Vronski acelaşi sentiment pe care il avusese in faţa subretei,

din pricina camizolului peticit. După cum faţă de subretă

Dolly nu se simţise ruşinată, ci oarecum stingherită

din pricina peticelor, tot aşa şi faţă de Vronski nu se ruşina,

ci se simţea stingherită.

1 p parlicLi de tenis (?I\).

217

Dolly. tulburată, căuta un subiect de conversaţie. Cunuscind

mindria lui Vronski, nu indrăznea să-i facă complimente

banale in privinţa casei şi a parcului, dar negăsind

alceva mai ban, ea ii spuse totuşi citeva cuvinte de

laudă.

—Da. E o clădire foarte frumoasă, intr-un stil vechi,

ales, adeveri Vronski.

—Mi-a plăcut mult curtea din faţa casei. Aşa a fost

şi inainte ?

—A, nu ! răspunse Alexei şi faţa i se insenină de

plăcere. Dacă aţi fi văzut curtea astă-primăvară.

Mai intii potolit, apoi pasionindu-se din ce in ce mai

mult, Vronski ii atrase luarea-aminte asupra feluritelor

detalii de ornamentaţie ale casei şi ale parcului. Se vedea

că, punind multă osteneală la imbunătăţirea şi la infrumuseţarea

moşiei, Vronski simţea nevoia admiraţiei celorlalţi

şi se bucura din inimă de laudele Dariei Alexandrovna.

—Dacă nu eşti obosită şi vrei să arunci o privire asu

pra spitalului... Nu e departe... am putea merge

acum,

adăugă Vronski, privind-o in faţă, ca să se convingă că

in

tr-adevăr n-o plictisea acest lucru. Vii şi tu, Anna ?

oi

ntrebă Alexei.

—Mergem şi noi. Nu-i aşa ? il intrebă Anna pe Sviajski.

Mais ii ne fmtt pas laiss&r le pauvre Veslovski et

Tvşkeviti

se morfondre lă-bas, datis le băteau i. Trebuie să

le

trimitem vorbă. Da, el ridică aici un monument,

adăugă

Anna, intorcindu-se către Dolly cu acelaşi zimbet

şiret,

cuprinzător, pe care-1 avusese şi cind ii vorbise intiia

oară

despre spital.

—Da. E o fundaţie capitală ! zise Sviajski. Dar ca să

nu dea impresia că-1 măguleşte pe Vronski, Sviajski

adăugă

numaidecit o observaţie oarecum critică. De un

singur

lucru mă mir, conte, că dumneata, care faci atit de

mult

pentru popor din punct de vedere sanitar, eşti atit 4e

in

diferent faţă de şcoli.

—Cest devenu tellement commun Ies ecoles -, răs

punse Vaxinski. Iţi dai seama că nu din pricina asta...

dar

1 Dar nu trebuie să-i lăsăm pe bieţii Veslovski şi Tuşkeviei să se pliettaească

acolo In barcă (ir.).

" Chestiunea şcolilor a njuiis atit de banală (fr.).

I

218

aşa, m-affi pasionat. Poftim pe aici, spuse Alexei către

Daria Alexandrovna, arătindu-i o ieşire lăturalnică din alee.

Doamnele işi d-eschiseră umbrelele şi porniră pe o alee

laterală. După ce cotiră de citeva ori şi ieşiră pe o portiţă,

Daria Alexandrovna văzu inaintea ei, pe o colină, o clădire

mare, roşie, aproape isprăvită, de un stil foarte complicat.

Acoperişul de tablă, incă nevopsit, strălucea orbitor

in soarele viu. Lingă clădirea mare se ridica o altă construcţie,

incă inconjurată de schele ; iar lucrătorii, cu şorţuri

dinainte, aşezau cărămizile, turnau mortarul din ciubere

şi-i nivelau cu mistria.

— Ce repede inaintează lucrarea ! se minună Sviajski.

Ultima oară cind am fost aici, incă nu fusese ridicat aco-

• perişul.

—La toamnă, totul va fi pus la punct. inăuntru aproape

e gata, zise Arma.

—Dar ce e cu clădirea cea nouă ?

—E locuinţa doctorului şi farmacia, răspunse Vronski,

uitindu-se la arhitect, care venea spre dinsul, in

halatul

de lucru. Işi ceru iertare de la doamne şi porni in

intimpinarea

lui.

Ocolind varniţa din care lucrătorii cărau mortar, Vronski

se opri pe loc cu arhitecul, căruia incepu să-i spună ceva,

plin de căldură.

—Frontonul este prea jos, ii spuse Vronski Annei, eare-1

intrebă ce se intimplase.

—Eu am spus că fundaţiile trebuiau făcute mai inalte,

răspunse Anna.

—Anna Arkadievna, fireşte că ar fi fost mai bine,

răspunse arhitectul, dar nu se mai poate.

—Da. Mă interesez mult de toate acestea, ii spuse

Anna lui Sviajski, fiindcă acesta se mirase de

cunoştinţele

ei in materie de arhitectură. Noua clădire trebuie să fie

in

concordanţă cu spitalul. A fost insă. concepută mai

tarziu

şi incepută fără plan.

După ce isprăvi convorbirea cu arhitecul, Vronski sa

alătură doamnelor şi le conduse in interiorul spitalului.

Deşi pe din afară se lucra incă la ciubuce, iar la parter

se mai spoia, la etajul de sus totul era aproape terminat.

219

Ajungind la etaj, pe o scară largă de fontă, intrară cu

tcţii in prima sală incăpătoare.

Tencuiala pereţilor imita marmura. Nişte ferestre mari.,

dintr-o bucată, erau chiar aşezate. Nu sfirşiseră doar parchetul.

Timplarii care dădeau la rindea nişte plăci, işi intrerupseră

lucrul pentru ca, scoţindu-şi reţelele care le

ţineau părul strins, să salute pe boieri.

—Asta e camera de primire a bolnavilor, arătă Vronski.

Aici va fi un birou, masa, dulapul şi atita tot.

—Veniţi aici. Să nu te apropii de fereastră, zise Anna,

incercirvd să vadă dacă s-a uscat vopseaua. Alexei,

s-a

uscat vopseaua, adăugă ea.

Din sala de primire a bolnavilor trecură intr-un coridor.

Aici, Vronski le atrase atenţia asupra unui sistem nou

de ventilaţie.

Le arătă apoi băile de marmură şi paturile cu somiere

de un model nou ; după aceea, unul după altul, saloanele,

cămara, 'mcăperile pentru păstrat rufăria, apoi sobele de

asemeni de un model nou şi nişte cărucioare ce trebuiau

să poarte fără zgomot pe coridor materialele necesare, şi

incă multe alte lucruri.

Sviajski preţuia totul, ca un om care cunoştea perfecţionările

moderne. Dolly, uimită de aceste lucruri nemaivăzute

de dinsa, cerea lămuriri amănunţite despre orice,

vrind să inţeleagă toate lucrurile — ceea ce-i făcea lui

Vronski o vădită plăcere.

—Da. Cred că va fi singurul spital din Rusia amena

jat cumsecade, spuse Sviajski.

—Veţi avea şi o secţie de maternitate ? intrebă Dolly.

E atita nevoie la ţară ! Mă gindesc adesea...

Cu toată politeţea lui, Vronski o intrerupse.

— Asta nu e o maternitate, ci un spital pentru toate

bolile, afară de cele molipsitoare, lămuri Alexei. Dar uită-te

dumneata la asta... Vronski impinse spre Daria Alcxandrovna

un fotoliu pe rotile pentru convalescenţi. Priveşte !

Se aşeză in fotoliu şi-1 puse in mişcare. Omul nu poate

merge. E slab sau suferă de picioare, dar are nevoie de

aer şi, poftim, poate să umble, să se plimbe...

Dolly se interesa de orice. Totul ii plăcu mult, dar mai

cu seamă insuşi Vronski, cu entuziasmul lui naiv şi simplu..

220

≪Da. E un bărbat foarte drăguţ şi bun≫, gindi ca de mal

multe ori, fără să-1 asculte, privindu-1 insă ca să-i prindă

expresia feţei, cercind in inchipuire să se pună in locul

Armei. Vronski ii plăcu atit de mult cu insufleţirea lui,

incit Dolly inţelese de ce se indrăgostise Anna de dinsul.

XXI

—Nu. Eu cred că prinţesa e obosită şi caii n-o intere

sează, spuse Vronski Armei, care propusese să meargă

cu

toţii la crescătoria de cai, unde Sviajski vroia să vadă

un

armăsar adus de curind. Duceţi-vă dumneavoastră, iar

eu

o conduc pe prinţesă acasă. Mai stăm de vorbă,

dacă-ţi

face plăcere, adăugă Alexei intorcindu-se către

Daria

Alexandrovna.

—imi face mare plăcere ; ştiţi, nu mă pricep deloc

la cai, răspunse Daria Alexandrovna oarecum mirată.

Ea citi pe faţa lui Vronski că el vroia să vorbească cu

dinsa şi nu se inşelase. De indată ce intrară amindoi iarăşi

in parc, Alexei privi incotro plecase Anna şi, incredinţindu-

se că ea nu-i putea auzi, nici vedea, incepu :

— Ai ghicit că doream să vorbesc cu dumneata, zise

el, uitindu-se la dinsa cu ochi rizători. Nu mă inşel, dum

neata eşti prietena Annei. işi scoase pălăria şi, luind ba

tista, işi şterse capul care incepea să chelească.

Daria Alexandrovna nu răspunse nimic, ci se uita numai

cu grijă la el. Răminind singură cu dinsul, se simţi

deodată cuprinsă de teamă ; ochii săi rizători şi expresia

severă a feţei o infricoşau.

ii trecură prin minte felurite presupuneri in legătură

cu subiectul conversaţiei in perspectivă : ≪Mă va ruga să

vin la dinşii in vizită cu copiii. Voi fi silită să-1 refuz. Sau

vrea poate să formez un cerc la Moscova pentru Anna ?...

Ori are să-mi vorbească despre Vasenka Veslovski şi despre

purtarea lui faţă de Anna ? Sau poate are ceva de

spus despre Kitty, faţă de care se simte vinovat ?≫

Dolly presupunea numai lucruri neplăcute. Nu ghid

despre ce anume vroia să-i vorbească Vronski.

221

— Dumneata ai o influenţă aşa de mare asupra Annei !

Ea te iubeşte atit de mult ! Ajută-mă, spuse el.

Daria Alexandrovna privi, sfioasă şi intrebătoare, faţa

energică a lui Vronski, luminată cind in intregime, cind

numai pe alocuri, de razele soarelui care străbăteau prin

frunzişul teilor, ba iarăşi intunecată de umbră ; şi aştepta

să audă incă ce va mai spune, dar el păşea alături tăcut,

scurmind cu bastonul prundişul de pe alee.

— Dacă dintre toate fostele prietene ale Annei, dum

neata eşti singura care ai venit la noi — pe prinţesa Varvara

n-o socotesc — imi inchipui că n-ai făcut-o fiindcă ai

socotit situaţia noastră ca fiind normală, ci fiindcă — inţelegind

toată greutatea situaţiei — tot o iubeşti pe Anna

şi vrei s-o ajuţi. Te-am inţeles bine ? intrebă el, uitindu-

se la dinsa.

—• Fireşte, răspunse Daria Alexandrovna, inchizind

umbrela, dar...

—Nu, o intrerupse Vronski şi, uitind că o punea astfel

pe Dolly intr-o situaţie delicată — se opri, incit şi ea

tre

bui să se oprească. Nimeni nu simte mai viu şi mai

adinc

decit mine cit e de grea situaţia Annei. Asta se

inţelege

de la sine, dacă~mi faci cinstea să mă socoteşti om de

inimă.

Eu sint pricina acestei situaţii. De aceea imi dau pe

deplin

seama de ea.

—inţeleg, răspunse Daria Alexandrovna, admirind fără

voie sinceritatea şi hotărirea vorbelor lui. Dar tocmai

fi

indcă te socoti pricina situaţiei in care se află Anna,

mă

tem că exagerezi, adăugă ea. imi dau seama că situaţia

ei

in societate trebuie să fie grea.

—In societate e un iad, urmă repede Vronski, incruntindu-

se. Nu-ţi poţi inchipui chinuri morale mai mari

decit

acelea pe care le-a indurat Anna la Petersburg timp

de

două săptămini... Te rog să mă crezi.

—Dar aici, atita timp cit nici Anna, nici dumneata nu

simţiţi nevoia de societate...

—Societate ! exclamă Vronski dispreţuitor. Ce nevoie

aş putea avea de societate ?

—Pină atunci, şi asta ar putea să ţină mereu, sinteţi

fericiţi şi liniştiţi. Văd că Anna e fericită, fericită cu

ade

vărat. A şi gă.sit timpul să mi-o spună, il asigură

Daria

222

Alexandrovna zimbind. Rostind insă aceste cuvinte, ea se

indoia acum, fără voie, că Anna era intr-adevăr fericită.

Vronski insă părea că nu se indoia deloc.

—Da, da, intări Alexei. Ştiu că Anna şi-a revenit de

pe urma suferinţelor sale. E fericită. E fericită cu

pre

zentul. Dar eu... mă tem de ceea ce ne aşteaptă... Te

nog

să mă ierţi. Vrei să mergem inainte ?

—Mi-e totuna.

—Atunci să stăm jos aici.

Daria Alexandrovna se aşeză pe o bancă din grădină,

intr-un colţ al aleii. El se opri in faţa ei.

— Văd că e fericită, repetă Vronski. (Şi indoiala dacă

Anna e intr-adevăr fericită o tulbură şi mai mult pe Daria

Alexandrovna.) Dar asta oare poate să ţină ? Dacă am

făcut bine, ori am făcut rău, asta e altă socoteală, sorţii au

fost aruncaţi, adăugă Alexei, trecind de la limba rusă la

cea franceză. Sintem legaţi pe viaţă. Sintem uniţi prin

dragoste — cea mai sfintă legătură pentru noi. Avem un

copil. Am mai putea avea şi alţii. Legea şi toate impreju

rările situaţiei in care ne aflăm sint insă de aşa fel, incit

se vor ivi mii de complicaţii. Anna, care-şi odihneşte acum

sufletul după atitea suferinţe şi incercări, nu le vede şi

nici nu vrea să le vadă — lucru de inţeles ; dar eu nu pot

să nu le văd. Fiica mea nu e, după lege, fiica mea, ci a lui

Karenin. Eu nu admit inşelăciunea asta ! spuse Vronski

cu un gest energic de protest şi privi intunecat şi intre

bător pe Daria Alexandrovna.

Ea nu-i răspunse nimic. il privea numai. Vronski urmă i

— Iar dacă miine aş avea un fiu, ar fi şi acesta, după

lege, al lui Karenin. Nu mi-ar moşteni nici numele, nici

averea. Oricit de fericiţi am fi in familie, oriciţi copii am

avea, intre mine şi ei, totuşi, nu ar fi nici o legătură. Toţi

ar fi Karenini. Trebuie să-mi inţelegi situaţia grea, inspăi

mantătoare ! Am incercat să vorbesc cu Anna, dar asta o

enervează. Nu mă inţelege. Şi nici eu nu-i pot spune to

tul. Trebuie să priveşti insă lucrurile şi din alt punct de

vedere. Sint fericit cu dragostea ei, dar trebuie să am şi o

ocupaţie. Mi-am găsit o indeletnicire. Mă mindresc cu ea.

O socot mai nobilă decit ocupaţia foştilor mei camarazi

de la curte şi de la regiment. Fără indoială că n-aş schim-

223

ba-o cu cariera lor. Muncesc aici, pe pămintul meu. Sint I

mulţumit, fericit. Nu mai avem nevoie de nimic pentru?

fericirea noastră. imi place activitatea asta. Cela n'est un

pis-aller i, dimpotrivă...

Dai ia Alexandrovna băgă de seamă că Vronski se in-j

curcase in partea aceasta a explicaţiilor. Ea nu inţelese bine

digresiunea lui, dar simţi că, odată ce incepuse să vor-:?i

bească despre gindurile-i intime, pe care nu le putea destăinui

Annei, destăinui totul, activitatea lui la ţară făcind

parte din acelaşi compartiment al gindurilor sale intime

care cuprindea şi problema raporturilor cu Anna.

— Şi aşa, să urmez, zise Vronski, revenindu-şi. Cind;i

munceşti, in primul rind trebuie să fii convins că ceea ci

faci nu va muri odată cu tine, că vei avea moştenitori. E|

insă n-am această convingere. inchipuie-ţi starea unui or

care ştie dinainte că va avea copii cu femeia iubită, .şi nij

vor fi ai lui, ci ai altcuiva, care-i urăşte şi nici nu vrea să|

audă de ei. Asta e ceva ingrozitor !

Tăcu, probabil adinc tulburat.

—Da, ai dreptate. Te inţeleg. Dar ce poate face Anna ?|

il intrebă Daria Alexandi'ovna.

—Tocmai aici este punctul principal al convorbirii!

noastre, răspunse Vronski, potolindu-se cu o sforţare.

Anns

poate. Asta depinde de dinsa... Ca să inaintezi ţarului

petiţie de infiere, ai nevoie mai intii de divorţ. Şi asta

dej

pinde de Anna. Bărbatul său acceptase să divorţeze.

Soţul

dumitale pusese totul la cale. Ştiu că nu s-ar opune

nicţ

acum. N-ar trebui decit să-i scrie. A spus-o pe faţă

atunc

că, dacă Anna şi-ar exprima dorinţa, el nu s-ar

impotrivi^

Bineinţeles, continuă Vronski, posomorit, asta e una

dir

cruzimile de fariseu de care sint in stare numai

oamenii|

fără inimă. Ştie cit o chinuieşte orice amintire in

legătură

cu el ; dar ştiind asta, ii cere totuşi o scrisoare. inţeleg

ca

e un chin pentru dinsa ; motivele sint insă atit de

impor

tante, incit trebuie passer par-dessus toutes ccs finesses

d≪

-sentiment... II y va du bonheur et de l'existence d'Anne

eti

de ses enfanls 2. Nu mai vorbesc despre mine, deşi imi

vinei

1 Asta nu-i treabă pe care o faci doar in lipsă de altceva mai bun (fr.),l *

Să se treacă peste toate aceste subtilităţi de sentiment. E in joc fs-f

riclrea şi existenţa Annei şi a copiilor săi (fr.).

224

greu, foarte greu, zise Alexei cu o expresie de ameninţare

la adresa cuiva, fiindcă ii venea greu. Prin urmare, prinţesă,

mă agăţ fără ruşine de dumneata ca de o ancoră.

Ajută-mă s-o conving a-i scrie şi a-i cere consimţămintul

pentru divorţ !

—Da, fireşte, răspunse Dolly, pe ginduri, amintindu-şi

atit de viu ultima intrevedere cu Alexei Alexandrovici.

Da. fireşte, repetă ea cu hotăiire, gindindu-se la Anna.

—Foloseşte-te de trecerea dumitale pe lingă dinsa.

Fă-o să-i scrie. Eu nu vreau şi aproape nu pot să-i vorbesc

de asta.

—Bine. Am să-i vorbesc eu. ≪Dar cum nu se gindeşte

ea singură ?≫ se intrebă Daria Alexandrovna, adueindu-şi

aminte deodată, fără să ştie de ce, de obiceiul ciudat al

Armei de a-şi inchide ochii pe jumătate. işi aminti că

Anna işi mijea ochii tocmai atunci cind era vorba de păr

ţile intime ale vieţii sale. ≪Parcă şi-ar inchide astfel ochii

in faţa propriei sale vieţi, ca să nu vadă totul≫, se gindi

Dolly. O să-i vorbesc negreşit, atit pentru mine, cit şi pen

tru dinsa. răspunse Daria Alexandrovna la cuvintele de

mulţumire ale lui Vronski.

Apoi se ridicară amindoi şi se indreptară spre casă.

XXII

Alina o găsi pe Dolly acasă şi o privi cu luare-aminte

in ochi, ca şi cum ar fi vrut să afle ce anume vorbise cu

Vronski, dar n-o intrebă nimic.

— Mi se pare că e timpul să ne aşezăm la masă, zise

Anna. Nici n-am apucat să ne vedem bine. Rămine pe

deseară. Acum mă duc să mă imbrac. Cred că faci şi tu Ia

fel. Ne-am murdărit rochiile la clădirile cele noi.

Daria Alexandrovna se duse in odaia ei. ii veni să ridă.

N-avea ce să mai imbrace, fiindcă-şi pusese cea mai frumoasă

rochie. Ca să arate insă şi ea prin ceva că s-a pregătit

pentru masă. Dolly rugă pe jupineasă să-i cureţe rochia,

işi schimbă manşetele şi funda şi-şi puse nişte dantek

pe cap.

15 — Anrj:* "Carenin-s, voi. H 225

J

—Asta e tot ce am putut face, spuse Dolly, zimbind

Annei, care venise la ea imbrăcată in altă rochie, a

treia,

tot aşa de extraordinar de simplă.

—Da. Aici sintem formalişti, răspunse Anna, scuzindu-

se parcă pentru eleganţa ei, Alexei e mulţumit de

vi

zita ta. Rar l-am văzut atit de mulţumit. E pur şi

simplu

indrăgostit de tine,, adăugă Anna. Dar nu eşti obosită ?

Nu mai aveau timp de vorbă pină la masă. Intrind in

salon, ele găsiră acolo pe prinţesa Varvara şi pe bărbaţi,

in redingote negre. Arhitectul era in frac. Vronski prezentă

Dariei Alexandrovna pe doctor şi pe administrator ;

cu arhitectul făcuse cunoştinţă la spital.

Un majordom gras, cu faţa rotundă, rasă, strălucitoare,

şi cu cravata albă, scrobită, anunţă că masa e servită.

Doamnele se ridicară. Vronski rugă pe Sviajski să ofere

braţul Albişi Arkadievna, iar el se apropie de Dolly. Veslovski

i-o luă inainte lui Tuşkevici şi dădu braţul prinţesei

Varvara, aşa că Tuşkevici cu administratorul şi cu doctorul

merseră singuri la masă.

Masa, sufrageria, vesela, serviciul, vinurile şi mincările

nu numai că erau in concordanţă cu toată atmosfera

de lux modern a casei, dar păreau mai luxoase şi mai moderne

decit toate celelalte. Daria Alexandrovna observa

acest lux, nou pentru dinsa şi, ca femeie care conducea o

gospodărie, deşi nu nădăjduia să aplice la ea acasă ceva dm

cele văzute, deoarece luxul de aici depăşea mult felul ei

de trai, căuta totuşi fără voie să-şi dea seama de toate

amănuntele, intrebindu^se in acelaşi timp cine şi cum făcuse

toate acestea. Vasenka Veslovski, soţul său, ba chiar

Sviajski şi mulţi bărbaţi pe care-i cunoştea Dolly nu se

gindeau niciodată la aşa ceva şi credeau pe cuvint pe orice

gaadă cumsecade, care dădea musafirilor să inţeleagă că

tot ceea ce era aşa de bine orlnduit se făcea de la sine, fără

nici o trudă. Daria Alexandrovna ştia insă că de la sine nu

se făcea nici măcar gris cu lapte pentru gustarea de dimineaţă

a copiilor şi că o astfel de organizare, atit de complexă,

şi de minunată, presupunea o atenţie incordată din

partea cuiva≫ După privirea pe care Alexei Vronski o

aruncă asupra mesei, fără să-i scape nici un amănunt, după.

semnul din cap făcut de el majordomului, după felul CUJTB

ii propuse ei să aleagă intre hotvinkii şi supă, Daria Al-exandrovna

inţelese că totul se făcea şi se orinduia prin

H'i'ija stăpinului. Era vădit că toate acestea depindeau de

Anna tot atit de puţin ca şi de Veslovski. Anna, Sviajski,

prinţesa şi Veslovski erau toţi musafiri care se bucurau

cu voie bună de ceea ce se pregătea pentru dinşii.

Anna era stăpina casei numai in ceea ce privea conducerea

conversaţiei. Şi nu era uşor pentru amfitrioană, cu

aşa puţini musafiri la masă, şi nu toţi din acelaşi mediu,

ca, de pildă, administratorul şi arhitectul, care se străduiau

să nu pară intimidaţi de acest lux neobişnuit şi nu

luau parte decit prea puţin la conversaţia generală. Anna

işi indeplinea datoria cu obişnuitul său tact, cu naturaleţe

şi chiar cu plăcere, după cum observă Daria Alexandrovna.

La masă se vorbi despre plimbarea lui Tuşkevici şi a

lui Veslovski, singuri, cu barca. Apoi Tuşkevici incepu să

povestească despre ultimele concursuri de la Yacht-elubul

din Petersburg. Folosindu-se de o pauză, Anna se

adresă numaidecit arhitectului, ca să-1 iacă şi pe dinsul să

vorbească.

—Nikolai Ivanici e uimit, spuse Anna despre Svi

ajski cit de repede s-a ridicat noua construcţie, de

cind a

fost ultima oară pe aici. Dar şi eu, care mă duc zilnic

pe

≪colo, tot mă minunez in fiecare zi cit de repede

merge

lucrul.

—E o plăcere să lucrezi cu excelenţa-sa, zise zimbind

arhitectul (era un om conştient de demnitatea lui,

respec

tuos şi calm). E cu totul altceva decit atunci cind ai

de-a

face cu autorităţile guberniale. Acolo unde s-ar ii

mizgăl

i l un top de hirtie, eu raportez domnului conte, ne

sfă

tuim şi e gata cit ai bate din palme.

—Sistem american, spuse Sviajski, surizind.

— Da. Acolo clădirile se ridică in mod raţional...

Conversaţia trecu la abuzurile autorităţilor din Statele

tlnile. Anna alese numaidecit alt subiect, ca să curme tăcerea

administratorului.

— Ai văzut vreodată secerători mecanice ? o intrebă ea

Daria Alexandrovna. Cind ne-am intalnit cu tine, tocp<

' RpRdalitete culinară ruseasca : un borş de peşte

•off ≫p cnnnumă rece.