Актуальные научные исследования в современном мире iscience. In. Ua

«MODERN SCIENTIFIC CHALLENGES AND TRENDS» 
SCIENCECENTRUM.PL 
ISSUE 5(39) PART 1 
ISBN 978-83-949403-3-1 
 
46
Analiza modalităților normative în cauză o vom începe cu definirea noțiunii de 
pretindere
. Pretinderea, ca modalitate normativă a infracțiunilor prevăzute la art. 333 CP RM, 
presupune adresarea cu tărie mituitorului de către persoana mituită, personal sau prin 
mijlocitor, a pretenției de obținere a unor bunuri, servicii, privilegii, avantaje sub orice formă, 
ce nu i se cuvin persoanei mituite, pentru aceasta sau pentru o altă persoană. 
Pretinderea constituie materializarea ideii care aparține persoanei mituite. Perceperea 
pretinderii de către cel, căruia i se adresează, este importantă în vederea stabilirii temeiului de 
aplicare a art. 333 CP RM. În context, S. Brînza 
ș
i V. Stati arată: „Pretinderea poate fi 
exteriorizată prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare. Nu este necesar 
ca cererea să fie astfel formulată încât să poată fi în
ţ
eleasă de oricine. Este suficient ca, în 
raport cu împrejurările concrete, ea să fie inteligibilă pentru cel căruia i se
adresează”. [1, p. 828] Dacă pretinderea nu este percepută de către destinatar cu conotația pe 
care o are în vedere adresantul, lipse
ș
te temeiul aplicării art. 333 CP RM. 
Noțiunea de 
acceptare
desemnează alte două modalități normative ale infracțiunilor 
prevăzute la art. 333 CP RM. Noțiunea dată presupune, după caz: 1) agrearea de către persoana 
mituită, personal sau prin mijlocitor, a dării de către mituitor a unor bunuri, servicii, privilegii, 
avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei mituite, pentru aceasta sau pentru o altă 
persoană; 2) darea consimțământului de către persoana mituită, personal sau prin mijlocitor, 
pentru oferta ori promisiunea mituitorului de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice 
formă, ce nu i se cuvin persoanei mituite, pentru aceasta sau pentru o altă persoană. 
Spre deosebire de pretindere, acceptarea constituie materializarea ideii care aparține 
nu persoanei mituite, ci mituitorului. Pentru a accepta ceva, trebuie mai întâi să existe acel 
„ceva”. Nu este posibil ca acceptarea, în sensul art. 333 CP RM, să preceadă darea în sensul art. 
334 CP RM. Indiferent dacă este expresă sau tacită, acceptarea trebuie, fără putință de tăgadă, 
să conducă spre o singură concluzie: persoana mituită este de acord fie cu darea de către 
mituitor a unor bunuri, servicii, privilegii, avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei 
mituite, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, fie cu oferta ori promisiunea mituitorului 
de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin persoanei mituite, 
pentru aceasta sau pentru o altă persoană. Nerespingerea este o modalitate faptică a 
acceptării. Ca 
ș
i oricare altă modalitate faptică a acceptării, nerespingerea trebuie să exprime 
univoc intenția persoanei mituite de a aproba acțiunea corelativă a mituitorului. În caz contrar, 
art. 333 CP RM nu va putea fi aplicat. 
Primirea
este următoarea modalitate normativă a infracțiunilor prevăzute la art. 333 CP 
RM. Primirea presupune obținerea în posesie, dobândirea, beneficierea de către persoana 
mituită, personal sau prin mijlocitor, de bunuri, servicii, privilegii, avantaje sub orice formă, ce 
nu i se cuvin persoanei mituite, pentru aceasta sau pentru o altă persoană. 
Primirea nu se rezumă nici pe departe la preluarea manuală. Cu alte cuvinte, primirea, 
ca modalitate normativă a infracțiunilor prevăzute la art. 333 CP RM, nu presupune obligatoriu 
ca persoana mituită să aibă un contact direct cu mituitorul în momentul obținerii în posesie, al 
dobândirii sau al beneficierii de remunerația ilicită. 
Primirea poate fi nemijlocită sau mijlocită. Caracterul nemijlocit sau mijlocit al primirii 
nu influențează asupra calificării 
ș
i poate fi luat în considerare doar la individualizarea 
pedepsei. 

---